Consultanță
DMdevize îți oferă servicii profesionale și sigure pentru deviz general, deviz general pentru licitații publice și deviz general pentru obținerea fondurilor europene nerambursabile.
Pe lângă acestea, îți oferim consultanță pe durata întregii colaborări și îți răspundem rapid și prompt la orice întrebare. Un deviz reprezintă documentul de evaluare anticipată pentru cheltuielile de tip material și a forței de muncă, necesare pentru executarea unei lucrări proiectate.
În același timp, un deviz reprezintă și documentația tehnico-economică prin intermediul căreia este stabilit costul construcției pe baza căreia se efectuează execuția, dar și decontarea lucrărilor de construcții și montaj. Devizul de investiție reprezintă partea obiectivului de investiție ce are o funcționalitate distinctă în cadrul ansamblului acestuia.
Totodată, valoarea categoriilor de lucrări din devizul pe obiect, este stabilit estimativ, pe baza cantităților de lucrări, dar și pe baza prețurilor acestora fără T.V.A.
Iată ce conține documentația de deviz:
- Antemăsuratoare
- Devize
- O listă în care este prezentat consumul de resurse
- Listă cu echipamente și utilaje necesare montajului
- Indicatoare de normă de deziv pe toate categoriile de lucrări
- O bază de prețuri unitare specifice firmei
- Legislația de profil, dar și normativele de devize
Prin intermediul serviciului nostru de consultanță îți punem la dispoziție informații referitoare la întocmirea unui deviz.
Pentru început, este nevoie de elaborarea documentației de deviz, implicit întocmirea antemăsuratoarei. Această etapă reprezintă baza oricărui tip de deviz. Realizarea antemăsuratoarei depinde de tehnologia de constructive și experiența tehnologului care o efectuează.
De asemenea, fiecărui tip de articol de lucrare, îi este atribuit un număr curent, după care urmează simbolul articolului și denumirea acestuia, dar și unitatea de masură. Toate cantitățile de lucrări sunt stabilite corespunzător fiecărui articol de lucrare în unitatea de masură corespunzătoare acestuia. În plus, pentru echipamentele tehnologice și funcționale, dar și pentru utilaje, se întocmesc liste separate.
Toate normele de deviz prezintă consumurile medii de materiale, prefabricate și semifabricate, ce sunt necesare efectuării unei unități din cadrul lucrării specifice, implicit:
- Orele de utilaj, ce reprezintă timpii de funcționare a utilajelor
- Toate cheltuielile aferente consumurilor ce privesc transporturile
- Consumul de manoperă ce este necesar efectuării tuturor operațiunilor care intervin în procesul tehnologic de executare a oricărei lucrări